China – ep. 1 Copenhaga-Beijing-Shenzhen

Zborul pana in China e o experienta de ne-egalat in sine. Atunci cand te urci in avion stiind ca te asteapta un drum de aproximativ 9 ore pe ruta Copenhaga Beijing iar pilotul anunta ca va dura o intarziere de 10 minute datorata unor probleme tehnice minore, numai bine nu ti-e. Apoi afli ca de fapt intarzierea e de vreo ora dar te consolezi cu gandul ca oricum nu ai ce sa schimbi. Te concentrezi in schimb pe minunatia de aeronava care iti sta la dispozitie. Nu ai mai vazut asa ceva – pana acum nu ai zburat decat in interiorul Europei si numai cu avioane relativ mici. Normal ca esti entuziasmat de faptul ca fiecare pasager are in fata propriul ecran/televizor pe care poate sa vada un film (in limita selectiilor de la Economy class) sau poate sa se bucure de ceva selectii muzicale. Mai dai de telecomanda care controleaza totul si deja ai dat in mintea copiilor
Apropo de copii – sa te fereasca sfantul sa ai pe undeva prin jur copilasi sub un ani. Stiu, sunt simpatici dar hai sa facem un exercitiu de imaginatie – sa ne imaginam ca trebuie sa zbori de la 9 seara (ora 03 AM in Beijing) si esti un pic ingrijorat ca daca nu dormi cum trebuie nu o sa te poti adapta asa usor la diferenta de fus orar. Daca am ajuns pana aici, sa ne mai imaginam ca in fata stau 2 cupluri cu 2 bebelusi care nu zic nici pas pana nu trec aproximativ 2 ore de cand decoleaza aeronava, scumpii de ei. Dar sa nu crezi ca stau linistiti – NU – bebelusii sunt ca niste hiene. Asteapta pana lasi garda jos (a se citi “pana adormi”) si atunci incep simfonia. Bineinteles, pe rand si periodic, avand grija ca daca inchizi un ochi mai mult de 30 de minute sa te pedepseasca crunt. Dar tu induri multe, prima oara ti se par simpatici, a 2a oara esti la fel de intelegator, a 3a oara iti dai seama ca nu esti inca gata sa fii tata, iar a 4a oara iti trec tot felul de ganduri prin cap – zburati pe deasupra Siberiei si crezi ca s-au mai auzit cazuri de “bebelusi care au vrut sa vada Siberia mai de aproape”, nu? Mai rau faci, prichindeii parca simt ca iti trec ganduri necurate prin cap si se opresc din plans. Bineinteles ca se opresc doar ca sa inceapa sa tipe. Nu poti decat sa te miri cum se face ca ceilalti pasageri par sa nici nu ii bage in seama si isi vad in continuare de somn (intre timp se face 2 noaptea in copenhaga si 8AM in bejing iar tu ai strans cam 20 de minute de somn). Esti morocanos dar zici ca macar un lucru util sa faci – vrei sa profiti ca e liber la toaleta. Ce fraier, credeai ca zborul asta e zborul tau norocos? Haha, bineinteles ca tocmai cand intri si tu la toaleta incep turbulente. Prima oara nu iti dai seama care e treaba – te intrebi daca nu cumva te-ai ametit de la bauturile pe care ti le-au dat in avion dar iti dai seama ca nu ai baut decat suc. Iar nu ai ce sa ii faci decat sa te duci bombanind la locul tau, implorand divinitatea (si copilasii aia care urlau de parca vroiau sa se transforme) sa poti sa atipesti si tu vreo 1-2 ore.

Timpul trece si cumva ajungi in aeroportul Beijing. Te intalnesti cu persoanele de la Huawei care iti zic ca urmatorul avion spre Shenzhen e intre vreo 2 ore si 1/2 asa ca aveti timp sa mancati ceva. Sunt 2 tipe dragute, dar au grija sa iti zica pe un ton care nu lasa loc de interpretari ca veti manca la Burger King (ce ironie, prima masa in China am luat-o intr-un local simbolic al Occidentului). Nu-i nimic, esti bine dispus – esti in China! si te simti ca un chinez in Europa – iti vine sa faci poze la orice dar te multumesti cu doar cateva. Mananci si te indrepti spre celalalt avion, afland ca ar trebui sa dureze 3 ore. Nu-i nimic, probabil acum trebuie sa existe o compensatie pentru primul zbor asa ca esti increzator. Asta pana cand vezi ca si Air China are o intarziere de o ora. E clar, nu e cea mai buna zi de calatorit pentru tine (mai adaugam la toate astea faptul ca s-ar putea sa te fi prins usile de la trenul ce te ducea de la un terminal la celalalt – uite, un moment penibil iti mai lipsea ) Dar totusi lipseste ceva si nu stii ce …sa fie oare o aterizare cu peripetii? Bineinteles. Si ce peripetii mai mari decat sa vezi ca mai ai vreo 10 metri pana la sol si dintr-o data pilotul inclina avionul la dreapta cu cateva grade si apoi la stanga cu alte cateva – cea mai buna ilustratie e o persoana care iti face semnul ala antipatic cu mana “Asa si asa”. Urmeaza o aterizare aruncata, fara telemark (bine, asta era o gluma pentru cunoscatorii sariturilor cu schiurile ) dar esti intreg. Te intalnesti cu persoana de contact, vezi masina cu care vei fi transportat pana la hotel si iti dai seama ca in sfarsit ai loc pentru picioare. Of, ditamai compania si au luat bilete la Economy class…Exact cand iti trece gandul asta prin cap, masina opreste in fata hotelului…suspans…si esti la Intercontinental. Nu stiu daca face parte din acelasi lant hotelier, dar tot un hotel de 5 stele e (poze in zilele care urmeaza).

Acum, lasand gluma la o parte vreau sa povestesc prima impresie despre Shenzhen (nu am apucat sa vedem cine stie ce, intrucat asta e programat maine). Prima reactie cand in sfarsit am iesit din aeroport, a fost “Uau, sunt in China…sigur sunt in China?!”. De ce zic asta? Pentru ca, facand abstractie de caracterele chinezesti si evident de chinezi, poti foarte usor sa confunzi orasul asta fie cu o metropola americana, fie cu o zona industriala, fie cu o statiune turistica. Numai cu imaginea mea despre un oras chinezesc nu se potriveste. In afara de un templu si ceva porti realizate intr-un inconfundabil stil chinezesc, nimic nu te-ar duce cu gandul ca esti in China. O posibila explicatie se poate regasi in faptul ca e un oras “tanar”, ce acum 30 de ani era un sat pentru pescari, cu o populatie de 50,000 de locuitori. Acum numara undeva la peste 8 milioane de locuitori si nu pot decat sa anticipez ca imi va face o deosebita placere sa vizitez Huawei in sediul ei principal si sa cunosc putin din oras. Asta pana miercuri dupa amiaza cand plec spre Shanghai.

Posted in: Fără categorie